Site Meter
Return to index

George Cosbuc

IDEAL

A ta e mergerea mereu
Spre tintă, drum îngust si greu
Dar tinta niciodată nu-i
A ta! si-n gând tu tot ce-ti pui
E numai vis, căci Dumnezeu
Te poartă-n voia Lui!

George Cosbuc


Se spune că timpul este neutru. El nu se aliază cu nimeni dar, cu toate acestea, el îti poate deveni prieten dacă îi acorzi respectul cuvenit sau, dimpotrivă, se poate transforma în cel mai înversunat inamic atunci când îti permiti să-l desconsideri.
Timpul, această componentă de bază în axa spatiu-timp pe coordonatele căreia se înscrie si existenta noastră, ne-a adus pe noi, truditorii acestei scoli, într-un punct de referintă care se vrea a fi prilej de aducere aminte si de scrutare a viitorului deopotrivă. Trecutul este valoros atâta vreme cât învătăturile sale sunt de folos în proiectarea viitorului. Ignorarea lui duce, în bună măsură, la compromiterea generatiilor următoare. si cine poate să stie mai bine acest lucru decât un dascăl?
George Cosbuc nu este doar un poet. Este mult mai mult: este un glas al trecutului, o experientă trăită într-un veac zbuciumat ale cărui ecouri se fac auzite si în aceste vremuri nu mai putin agitate; el este LUPTA VIETII. O LUPTĂ-I VIATA; DECI TE LUPTĂ / CU DRAGOSTE DE EA, CU DOR iar de astăzi el reprezintă si viitorul acestei institutii căci de numele lui se vor lega toate împlinirile si neîmplinirile noastre de acum încolo. Se cuvine, asadar, să ne cinstim înaintasul prin fapta ce va să vină, prin MERGEREA pe care ne-o alegem chiar dacă versurile ce au precedat aceste gânduri ne arată că idealul este un vis. Dar am fi ajuns vreodată aici dacă nu am fi visat?

Înv. Ioan König
Powered by Recipero Working together with BT